Un soare orbitor transforma stațiunea Cortina d’Ampezzo într-un munte de diamante. Eram chiar în vârful muntelui deși nu îmi puteam explica de ce. În depărtare se vedea o pată de culoare pierdută într-un alb imens. Deși era de dimensiunea unui punct am recunoscut-o imediat. M-am aruncat cu toată puterea și am început să prind viteză. Deodată cerul s-a întunecat iar pământul parcă înfricoșat de puterea acestuia a început să se cutremure. O avalanșă a pornit spre mine măturând totul în calea ei. Disperat am intrat într-o pădure sperând ca brazii să încetinească coborârea zăpezii. Mă uit îngrozit înapoi dar spre bucuria mea îmi dau seama că mă îndepărtez de pericol. Respir ușurat și simt că plutesc în aer.

- Aoleu! Plutesc în aer ?!?

Schiurile mele se agățaseră într-o rădăcină iar eu mă apropiam cu repeziciune de pământ. Impactul mi-a trosnit toate oasele deși nu am simțit nici o durere, în timp ce corpul meu a înaintat până ce s-a oprit. În fața mea era Mădălina. M-am uitat în ochii ei și tot ce am putut să văd era imaginea avalanșei care urma să mă acopere.

Totul s-a întunecat în fața mea. Un frig mă cutreiera în tot corpul. Înghețam și senzația devenea din ce in ce mai reală și mai rece…

-Scularea! Trebuie să ne grăbim să prindem avionul!

-Vreau să mai dorm. De ce este așa de frig? Am întrebat-o  pe mama în timp ce mă înveleam și mai bine ca să nu dârdâi.

-La ora 5 avem avionul și suntem deja în întarziere! Am lăsat geamul deschis ca să se aerisească și să te trezești.

Înainte să plecăm mi-am verificat din nou bagajul. Mi-am dat seama imediat că am uitat să pun, poate unul dintre cele mai importante articole de îmbrăcăminte – slipul.

-Iordania pregătește-te că venim!

Plecasem cu mașina si mă uitam pe geam. In fundal cânta o melodie dar nu puteam să deslușesc versurile, aveam mintea în altă parte. Mă gândeam la Mădălina… Oare ce făcea în acel moment? Ultima discuție ne făcuse să plângem iar acum ne petreceam revelionul separat. Deși  eram împreuna de mult timp, începusem să ne purtăm ca niște străini. Relatia noastră putea să aibă decât un singur deznodământ. O lacrimă începuse să mi se prelingă pe obraz.

La aeroport am văzut care urmau să fie persoanele cu care îmi voi petrece revelionul. Mulți erau nerăbdători și se purtau destul de copilărește. Părea că nu aveau nici o grijă dar chelia îi trăda iar firele argintii devineseră expresia stresului la care erau supuși zilnic. Mi-am amintit atunci că si eu am un fir de păr alb. Îl descoperisem după ce am intrat la facultate.

M-am uitat pe fereastră și am văzut avionul cu care urma să zburăm. Era un model mai vechi de Airbus dar destul de mare, mândria flotei Tarom. Oare câți ani urmau să treacă până când un Airbus A380 va face curse regulate din sau către București? Ultimele zboruri mă lăsaseră cu o traumă care era ascunsă în cel mai întunecat colt al minții dar care urma să iasă la lumină. Nu îmi era frică că avionul se va prabuși dar puteam simți creșterea presiunii în cabină. Întăi mi se înfundau urechile, pe urmă începea să mă doară fruntea, ca în final să simt că îmi vor ieși ochii din orbite. Oricât aș fi inghițit în gol, dacă eram răcit, cu greu reușeam să îmi eliberez din presiune.

Asteptând să inceapă îmbarcarea, o siluetă mi-a atras atenția. Era o pată de culoare, verde mai exact, într-o masă de gri si negru… O fată cu chipul inocent și privirea puțin visătoare stătea in celălalt colt al sălii. Privirea noastră s-a întâlnit iar ochii ei, de culoarea lemnului de nuc, mi-au amintit de vacanțele petrecute în Câmpulung Moldovenesc. Imaginea ei se transformă incet în grădina bunicului.

Vremurile în care eram fericit doar că mă urcam în copaci si credeam că sunt la bordul navei Enterprise păreau așa de îndepărtate. Mă gândesc acum că găinile ce le cocoțasem în copac și mă ajutau să descoper universul erau doar niște biete animale care se uitau întrebător la mine și priveau cu groaza distanța pâna jos. Pe doua dintre ele le-am iubit foarte mult: Tăntalică (cocoșul) și Pipița(găina). La sfârșitul verii a trebuit să le dau unor rude pentru că nu puteam să mă întorc cu ele în București. Mi-au promis că vor avea grijă de ele dar am fost naiv și i-am crezut. În următoarea vară am aflat, de la alte rude că a ieșit o mâncare foarte gustoasă din cocoșul si găina mea.

-Mi-au mâncat prietenii! Îi urăsc! Țipam printre bocete la bunica în timp ce încerca să mă convingă să le facem o vizită pentru că sunt rudele noastre și că îmi dau voie să îmi aleg mai mulți pui de găină.

Contemplarea mea s-a sfârșit brusc fiind întreruptă de două voci ascuțite.

-Bună, m-au salutat două fete în timp ce chicoteau.

-Bună …le răspund eu mai timid încercând să îmi dau seama motivul acelor zâmbete cu subînteles.

Oare m-au prins că mă holbam la fata în verde său din grabă și întuneric îmi luasem pulovărul pe dos?

După câteva schimburi de replici una a simțit nevoia să se mândrescă cu cunoștințele ei…

-Ai auzit că în Iordania este ilegală vânzarea de băutirolor alcolice? Noi ne-am luat provizii de acasă. Cinci sticle de vin, trei de votca si două de Garone.

-Dar unde este sucul de portocale roșii?le intreb eu ironic.

-Vai fată, știam că am uitat ceva. Sper să găsim acolo.

-Și nu ați depăsit greutatea admisă pentru bagaje?

-Păi ne-am luat două la bagaje de mănă, îmi răspunde una, parcă jignită că nu mi-am dat seama.

Atunci am observat că gențile lor de mână păreau cam umflate.

-Frumos…

M-am considerat norocos că am o iubită ca Mădălina. Nu îmi puteam imagina viața lânga astfel de fete superficiale ce îsi doreau să ajungă piți celebre. Primul an al relației noastre a fost magic dar în ultimul timp nu ne mai puteam bucura la fel de mult de prezența celuilalt. Până și momentele intime se reduseseră drastic…

-Garofițo, simt că te pierd! Vino la mine!

Dar Garofița era la 2500 km distanță, într-o stațiune în Alpi, servind o ciocolată caldă și punându-și aceeași întrebare:

-Oare între noi ce s-a întâmplat?

Ne-am întâlnit între timp cu ghidul nostru. Îl chema Rasem iar numele i se potrivea de minune fiind chiar ras în cap. Ne-a povestit că o parte din grup avea se va separa în doua la prima escală pentru că se organizaseră doua excursii diferite.

Atunci m-am întrebat dacă voi scăpa de cele doua piți si oare ce se va întâmpla cu fata misterioasă îmbrăcată în verde? Voi rezista durerii presiunii avionului și nu în ultimul rând, ce am vizitat în Iordania încât am rămas așa de profund impresionat?

Toate aceste întrebări vor fi răspunse în următorul episod.

Popularity: 17% [?]

Related posts:

1. Destinul – Ep.2 – Calatoria